Pentru Banca Centrală Europeană (BCE) ziua de luni marchează o schimbare a ștafetei de la generația care a înființat instituția către actuala conducere, în condițiile în care Yves Mersch va părăsi boardul executiv al organizației, transmite Bloomberg.
Miniștrii de Finanțe din zona euro l-au desemnat pe olandezul Frank Elderson drept înlocuitor al lui Yves Mersch în boardul executiv al Băncii Centrale Europene, a anunțat, luni, președintele Eurogrupului, Paschal Donohoe, transmite Reuters.
Dezvoltarea tehologiei informației și flexibilitatea în creștere a pieței muncii din ultimii ani ar putea influența în mod natural inflația și implicit poliica monetară, a afirmat luni un membru al board-ului Băncii Centrale Eurpene (BCE), Yves Mersch, transmite Reuters.
Fostul guvernator al băncii centrale din Luxemburg Yves Mersch, actualmente membru în boardul BCE, spune că instituția pe care o reprezintă ar trebui să lucreze numai cu instrumente care să confere încredere în monedă. „Nu putem să ne îndeplinim mandatul cu ecuații matematice”, avertizează el.